Doliu în sport. Fosta antrenoare a Ionelei Tîrlea, Viorica Enescu, antrenează printre îngeri

Redactor:
Adi Georgescu
Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Marius Hutu
Doliu în sport. Fosta antrenoare a Ionelei Tîrlea, Viorica Enescu, antrenează printre îngeri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nume de referință al atletismului românesc, Viorica Enescu a încetat din viață miercuri, la 70 de ani, după ce a slujit sportul vâlcean până în ultima zi. Născută la Râmnicu Vâlcea, Viorica Enescu a câștigat sute de medalii naționale, atât ca sportivă, cât și ca antrenoare, primind zeci de titluri și distincții, după ce toată viața și-a dedicat-o  sportului de performanță.

Legitimată ca sportiv la Știința București, Rapid București, Steaua București, Dinamo București, Enescu a devenit campioană națională de seniori la 100 metri, 200 metri, 100 metri garduri sau 4×100 de metri. În amintirea fostului soț, Octavian Enescu, Viorica a lansat Memorialul „Bobo Enescu”, care anul acesta și-a desfășurat la Rm.Vâlcea cea de-a  VIII-a ediție. Distinsă cu titlul de „maestră a sportului”, de antrenor emerit al sportului, Viorica Enescu a fost declarată cetățean de onoare al Râmnicului.

Deși era ieșită la pensie și măcinată de boală, Viorica a continuat până în ultimele sale clipe să antreneze copiii, pe pista de atletism din Zăvoi.  Munca îi va fi continuată de fiica sa, Alina Gabriela, care este și ea tot antrenoare de atletism.

A descoperit-o pe Ionela Tîrlea

După terminarea carierei de sportivă, Viorica Enescu a devenit profesoară de sport la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Rm.Vâlcea și antrenoare de atletism la CS Chimia. Vârful carierei de antrenoare l-a reprezentat descoperirea și lansarea în sportul de performanță a Ionelei Tîrlea, devenită vicecampioană olimpică și campioană europeană și mondială. Este cunoscută povestea cum Viorica Enescu a descoperit-o pe Ionela Târlea la un salon de înfrumusețare, unde își însoțea mama și văzând-o cât alerga în jurul scaunelor, a chemat-o la atletism. Timp de 13 ani, antrenoarea emerită a  pregătit-o pe Ionela Tîrlea.

Articol scris de Adi Georgescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×